Update condiții călătorie Italia: accesul în țară este permis și cu test antigen

Colosseum-ul din Roma

Colosseum-ul din Roma

  •  
  •  
  •  

Potrivit ultimei actualizări mae.ro, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia au obligația de a prezenta la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze controale, o adeverință care confirmă efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul italian, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2.

În cazul neprezentării testului menționat anterior, este necesară autoizolarea pentru 14 zile. Având în vedere că autoritățile italiene nu au stabilit, până la acest moment, un format/model al adeverinței care atestă rezultatul testului pentru infecția cu SARS-CoV-2, MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză. Aceasta măsură rămâne valabilă până la data de 05.03.2021.

În continuare, în Italia rămâne valabilă împărțirea teritoriului național pe zone diferențiate în funcție de gradul de risc pe care îl prezintă, cu măsuri de restricție suplimentare. Acestea se stabilesc prin ordin al Ministrului Sănătății. Pentru detalii puteți accesa pagina de internet: http://www.governo.it/it/articolo/domande-frequenti-sulle-misure-adottate-dal-governo/15638#zone.

Sunt în continuare interzise deplasările pe întreg teritoriul țării între orele 22.00 și 5.00 dimineața, cu excepția celor justificate de muncă, sănătate sau situații de necesitate.

În perioada 16 ianuarie – 15 februarie 2021 sunt interzise deplasările între regiuni, cu excepția motivelor legate de muncă, de sănătate sau a situațiilor de necesitate. Este permisă întoarcerea la propria reședință, domiciliu sau locuință.

Facebook Comments
Share via
Copy link