Târgul de Crăciun de la Craiova se va deschide pe 28 noiembrie

Sursa: Facebook "Craiova Cetatea Baniei"

  •  
  •  
  •  

Primarul învestit al orașului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat printr-o postare pe rețelele de socializare, faptul că iarna aceasta, Cetatea Băniei se va bucura de un Târg de Crăciun adaptat situației epidemiologice actuale. Iluminatul public specific sărbătorilor de iarnă, împreună cu Târgul de Crăciun, vor avea deschiderea oficială în 28 noiembrie.

Anul acesta nu vom avea, din păcate, caruselul, patinoarul sau orășelul copiilor, ci doar căsuțe cu dulciuri, sucuri, vin fiert, globuri, obiecte de artizanat. Nu veți găsi mâncare preparată la fața locului, gen grătar sau mici, pentru că am dorit să evităm ca oamenii să staționeze prea mult în fața chioșcurilor de Crăciun. De asemenea, căsuțele au fost amplasate în cele două mari piețe ale orașului, Mihai Viteazul și Frații Buzești, tocmai pentru a se evita aglomerația. Rugămintea noastră este să respectați culoarele stabilite pentru plimbare, tocmai pentru a evita să interacționați cu mai multe persoane”, spune primarul Craiovei.

De asemenea, Parcul Nicolae Romanescu va fi amenajat în spiritul Crăciunului și cetățenii, deopotrivă cu turiștii, sunt îndemnați să îl viziteze.

Facebook Comments
Share via
Copy link