Românii, tot mai interesați de drumeții montane ghidate și tururi personalizate în țară

Marian Tirla, ghid montan

  •  
  •  
  •  

Pe fondul pandemiei și multiplelor restricții de călătorie pentru deplasările în străinătate, românii au decis să viziteze și să descopere cât mai multe obiective turistice din țara noastră. Astfel, din nevoia de a respecta distanțarea socială și din dorința de a se feri de zonele turistice aglomerate, tururile montane cu ghid, precum și tururile culturale personalizate, au devenit tot mai atractive.

Marian Tirla, ghid montan și cultural foarte apreciat, dar și managerul agenției de turism Active Travel din Brașov, a pus bazele, alături de o echipă foarte pregătită de ghizi, unor tururi culturale și de aventură extrem de accesate de turiștii străini din țări precum Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Spania, Israel, Germania sau Norvegia. De la hiking, biking, tururi culturale pietonale în județul Brașov, la expediții de o săptămână cu cortul pe munte. Din păcate, odată cu declanșarea pandemiei mondiale, a granițelor închise, respectiv a prelungirii restricțiilor de călătorie, turismul de incoming practicat de aceștia a scăzut cu 94%.

TURISM RESPONSABIL, TURURI PRIVATE

Echipa de ghizi din spatele Active Travel pune un accent foarte mare pe turismul responsabil, pe respectarea naturii și colaborarea cu localnicii comunităților vizitate pentru servicii cazare sau provizii. Spre surprinderea acestora, turiștii români au început să fie tot mai interesați de activitățile montane ghidate și în urma unor experiențe inedite precum ”Transfăgărășan și drumeție în Munții Făgăraș”, ”Viața la țară în Subcarpații Transilvaniei” sau ”Drumeție în Munții Bucegi- de la Sinaia la Bran”, feedback-ul acestora a fost extrem de pozitiv.

O experiență inedită pe care oamenii au început să o ia în considerare tot mai mult este și turul fără ghid, cu ”harta în mână”. Concret, echipa de ghizi asigură întreaga infrastructură turistică(transport, transferul bagajelor, rezervarea nopților de cazare pe traseu), însă turiștii de descurcă singuri din punctul A în punctul B, bazându-se pe hărțile, de asemenea puse la dispoziție.

PROGRAME ECOTURISTICE CERTIFICATE

Marian Tirla consideră, de asemenea, că ecoturismul trebuie să prindă tot mai mult contur, dar și că va deveni tot mai accesat în viitor. Patrimoniul cultural, reprezentat de parcurile naturale și naționale sunt o destinație internațională de ecoturism, bunuri naturale și culturale care trebuie protejate și conservate pentru generațiile următoare. Printre măsurile pe care echipa de ghizi montani ai Active Travel le-au luat și le respectă în tururile private pe care le pun la dispoziția turiștilor, se numără: limitarea numărului de participanți, implicarea localnicilor și cumpărarea proviziilor la nivel local, respectarea vieții sălbatice și conservarea resurselor. Un exemplu în acest sens este excursia ”Tur activ de trekking în Parcul Natural Bucegi și Parcul Național Piatra Craiului – 3 zile”, care include cazarea pentru 2 nopți la o pensiune locală din zona Bran, o experiență inedită precum ”prânzul special la ferma de oi”, taxele de intrare în cele două Parcuri, dar și ghid de munte licențiat.

Tururile private cu ghid, în grupuri mici, ecoturismul, drumețiile montane și descoperirea unor trasee fascinante în mult apreciații Munți Carpați, devin obiective de vacanță tot mai vizibile și mai accesibile turiștilor români, dornici să încerce și altfel de ”experiențe”.

Facebook Comments
Share via
Copy link