Românii care se întorc din Grecia sau Bulgaria nu vor mai intra în izolare

Plaja Paleokastrita din Corfu, Grecia.

  •  
  •  
  •  

Potrivit digi24.ro, premierul Ludovic Orban a comunicat în ședința BEx PNL că în aceste zile se lucrează la un pachet de măsuri care să fie aplicate după data de 15 iunie şi care să le permită celor care își fac vacanța în Grecia sau Bulgaria să revină în România fără condiţia de a intra în izolare pentru 14 zile.

Potrivit aceleiași surse, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează situaţia din cele două ţări pentru vedea dacă acestea rămân sub coeficientul de risc privind infectarea cu noul coronavirus, adică sub pragul de 4 sau 5.

De la debutul pandemiei, Grecia a înregistrat 2937 de cazuri, potrivit worldmeters.info. Statul elen a anunțat că de la 15 iunie își deschide granițele terestre pentru turiști din 19 țări, printre care și România, așa cum am relatat aici. De asemenea, de la 1 iulie, românii vor putea ajunge în Grecia și pe cale aeriană, fiind reluate și zborurile internaționale. Turismul reprezintă peste 20 la sută din PIB-ul țării, iar în Grecia au fost instaurate în luna martie măsuri aspre pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov2. Începând de săptămâna trecută, Guvernul Elen a aplicat măsuri de relaxare, fiind deschise tavernele și reluându-se circulația cu feribotul spre/dinspre insule.

Și în Bulgaria a fost înregistrat un număr relativ mic de cazuri de coronavirus – 2538. Vecinii țării noastre au anunțat că au deschis deja granițele pentru cetățenii din majoritatea țărilor europene, printre care și România, după cum am relatat aici. Românii se află pe primul loc în topul naționalităților care își fac concediul în Bulgaria.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Share via
Copy link